Simona Halep s-a întors de la Turneul Campioanelor: „Serena mi-a zis că vrea să facă poză cu viitorul numărul 1 mondial. O să muncesc să ajung acolo”

Simona Halep s-a întors de la Turneul Campioanelor: „Serena mi-a zis că vrea să facă poză cu viitorul numărul 1 mondial. O să muncesc să ajung acolo

„Pe podium, Serena Williams mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr 1 mondial și că mama ei va face poza. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis. Probabil că voi ajunge și numărul 1 mondial, dar îmi doresc să câștig cât mai multe meciuri și trofee. Trofeul de la Singapore este cam mic, dar important”, a spus Halep.

Simona Halep a afirmat că în finala pierdută în fața Serenei Williams i-a cedat brațul. „A fost o săptămână foarte frumoasă. Mă bucur să fiu din nou acasă și mă bucur că am terminat un an deosebit cu o performanță deosebită. Primul meci cu Serena Williams a fost mai bine pentru mine, deoarece eram mult mai odihnită, mult mai proaspătă. Am și surprins-o, pentru că nu ne-am întâlnit în acest an. În al doilea meci, în finală, brațul meu a cedat”, a precizat Halep.

Întrebată dacă va continua și anul viitor colaborarea cu antrenorul Wim Fissette, Simona Halep a anunțat că după vacanță va lua o decizie în această privință: „După vacanță voi lua o decizie cu privire la echipa mea”.

Simona Halep a revenit în țară luni, după ce a fost învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 6-0, în finala Turneului Campioanelor de la Singapore.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×